Politică

Târgu-Cărbunești. Intră în noul an FĂRĂ DATORII. Birău: E un lucru extraordinar

Primăria Târgu- Cărbunești intră în noul an fără datorii și fără arierate. Primarul Dănuț Birău spune că s-au făcut și economii, banii urmând să fie folosiți pentru noi investiții în 2022.

Anul 2021 a fost bun din punct de vedere investițional la Târgu-Cărbunești. Dănuț Birău spune că una din cele mai importante realizări este că s-a turnat primul strat de asfalt pe strada Pieței. “Cataloghez anul 2021 ca fiind unul bun pentru localitatea noastră. Am reușit să realizăm ca toate proiectele pe care ni le-am propus la începutul anului, cele pe care nu le-am finalizat, sunt în derulare. Încheiem anul cu plata facturilor la zi. Nu avem arierate, nu avem datorii. E un lucru extraordinar pentru o unitate administrativ-teritorială. Poate începe anul următor de la zero și cu ceva economii pentru a putea demara noi investiții în 2022. În anul 2021 am reușit să turnăm primul strat de asfalt pe strada Pieței. Am realizat acel zid de sprijin la Școala Generală” George Uscătescu”, s-au mai asfaltat vreo 5,5 kilometri de drumuri comunale și sătești, au continuat lucrările la ambulatoriul spitalului de urgență”, spune primarul Dănuț Birău. Edilul speră ca, în 2022, să obțină fonduri, prin Programul Național de Investiţii” Anghel Saligny” pentru a introduce rețea de gaze în toate satele aparținătoare orașului Târgu-Cărbunești. Deocamdată, nu s-a dat drumul, însă, la finanțări pentru rețele de gaze.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *