Centrele de vaccinare din județul Gorj au fost luate cu asalt, în ultima săptămână, de gorjeni. Cel de la stadionul municipal din Târgu-Jiu este cel mai aglomerat. Numai sâmbătă, peste 650 de gorjeni au venit să se imunizeze împotriva coronavirusului. Pentru a face față numărului mare de solicitări Direcția de Sănătate Publică anunță că va deschide un nou centru de vaccinare la stadionul din Târgu-Jiu. În plus, va fi deschis și cel din incinta Spitalului Județean de Urgență. Directorul DSP Gorj, Narcis Stoian, spune că va fi prelungit, la cerere, și programul centrelor de vaccinare din județ. ”Datorită restricțiilor care se impun, începând de astăzi, și adresabilității mărite pentru vaccinare, am hotărât să mai deschidem un centru tot în incinta stadionului, să mai deschidem și la SJU încă un flux pentru vaccinarea populației. Având în vedere că în ultima săptămână a fost un număr foarte mare de solicitări, am suplimentat și numărul de doze de vaccin. Cât mai curând posibil, după ce vom primi toate aprobările, vom deschide și noul centru de vaccinare de la stadion. A crescut numărul vaccinaților cu peste 100%. În toate centrele este o adresabilitate mărită. Vom mai da drumul la alte fluxuri și la alte centre din județ care vor solicita acest lucru. Am avut solicitări de la Bălești, Stoina, Novaci pentru a mări programul de vaccinare. Vom analiza solicitările și vom lua decizii. Pentru noul centru de la stadion, primăria se va ocupa de personal. Mai este personal disponibil și de la medicina școlară, având în vedere că s-a luat vacanță acum. Dacă va fi nevoie, vom solicita să ne ajute”, a conchis Narcis Stoian.
0 489