EvenimentUltima oră

Tașdemir Rabia, noul medic specialist al Secției de Ginecologie a Spitalului Bumbești Jiu! Doctorița își începe activitatea pe 15 iunie

Tașdemir Rabia este medicul ginecolog care a promovat ieri concursul pentru postul vacant scos în cadrul Secției Obstretică-Ginecologie din Spitalului Orășenesc Bumbești Jiu!
Noua doctoriță are 30 de ani este din Severin, a terminat studiile la UMF Timișoara și și-a finalizat rezidențiatul tot la Timișoara în cadrul Spitalului Clinic de Urgență.
Noul medic specialist va începe activitatea pe 15 iunie astfel că pacientele se pot programa deja, pe baza biletului de trimitere, pentru consultații decontate prin CJAS Gorj.
Doctorița va face echipă cu dr. Ionuț Băluță, angajat la începutul anului în acest spital și
va face gărzi și la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.
Spitalul Orășenesc Bumbești Jiu demonstrează astfel că face pași importanți pentru întinerirea echipei de medici a unității medicale. De altfel, Spitalul Bumbești Jiu îl are, de câteva luni, director medical pe tânărul chirurg Laviniu Bălășan. Acesta dorește să întregească complet echipa medicală prin completarea cu medici de mai multe specialități! Urmează ca în echipă să vină și un medic internist, un medic anestezist și un medic neonatolog.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *