
Luni, a fost protest spontan în bazinul minier Jilț. Minerii au refuzat, timp de două ore, să intre în schimbul I. La fel au procedat și colegii lor de la schimbul II. Oamenii sunt nemulțumiți că nu primesc bonusul de 3000 de lei, promis tot anul în schimbul voucherului de vacanță. În plus, cer să le fie împărțită economia la fondul de salarii. Marius Berca, lider sindical în bazinul Jilț acuză că minerii au ajuns să fie tratați ca niște sclavi, fiind nevoiți să lucreze în condiții inumane de lucru.
„Suntem foarte nemulțumiți în legătură cu acei 3.000 de lei care sunt prevăzuți în bugetul companiei. De când au făcut bugetul, se tot tărăgănează acordarea acestei sume și a rezervei la fondul de salarii. Se tot amână acordarea acestor bani. Suntem duși cu vorba, cu promisiuni. Oamenii s-au săturat de minciuni, s-au săturat de condițiile de muncă actuale nu avem căi de acces la utilaje, n-avem nimic: n-avem covoare de benzi, n-avem condiții. Suntem considerați niște sclavi în minerit. Probabil domnii din Directorat n-au venit niciodată pe teren, nu s-au deplasat la noi să stea de vorbă cu oamenii. N-au avut bunăvoința nici măcar o dată să vină și să ne asculte problemele. Probabil cred că în carieră e cum e la birou, la CEO. Dacă nu se rezolvă astăzi la negocieri și nu se duce problema la ministru, atunci de mâine nu o să mai semneze nimeni condica. Toată cariera se mută în fața companiei. Vom veni și nu vom mai pleca până se rezolvă. Aproximativ o mie, doar la cariera Nord, și probabil se vor alătura și colegii din celelalte cariere. Va rămâne doar paza. Vom opri lucrul și ne vom strânge în fața companiei. Vom intra în greva foamei nu cum a intrat colegul nostru singur, bolnav. Să vedem dacă așa le convine. Dacă ei consideră că asta e soluția, o să protestăm cât se poate de grav. Noi nu cerem ceva care nu e prevăzut în buget. Cerem un drept care este deja bugetat. Banii sunt acolo”, afirmă sindicalistul.
“Degeaba ne bucurăm de un salariu decent dacă viața ne este pusă în pericol zilnic”
Marius Berca susține că degeaba minerii au lefuri bune dacă viața le este pusă în pericol în fiecare zi din cauza lipsurilor, dar și a stresului în care lucrează.
„Deci ei se cred, probabil, împărați, iar noi sclavi. Domnule din Directorat, i-am solicitat de atâtea ori, cred că știți și dumneavoastră, și presa, și televiziunea, i-am rugat să vină să stea de vorbă cu noi. Nu se pot deplasa, probabil drumul cu 4×4 îi obosește. Nu avem căi de acces la utilaje, nu sunt drumuri, doar piatră depozitată și alte improvizații. Cum ajung oamenii la utilaje? Fac ce nu ar trebui să facă merg ilegal pe benzile transportoare, pentru că nu au altă cale de acces. Sunt multe pericole de care nu ține nimeni cont. Vă spun și vă repet: minerii din companie sunt tratați ca niște sclavi. Asta e realitatea acum. Salariile sunt cât de cât ok, dar nu e vorba doar de bani. Degeaba ne bucurăm de un salariu decent dacă viața ne este pusă în pericol zilnic. La ritmul și condițiile în care lucrăm, nici pensia n-o mai apucăm. Stresul și munca sunt extreme. Să bați suplele scoabe pe spărturi, pe toage, pe pești cum spunem noi nu se mai poate continua așa. Și nimeni din directorat nu vine să stea de vorbă cu noi, să ne asculte. Probabil ei cred că totul e roz, că mergem și noi în pantofi de lac, cum merg ei. Nu cunosc realitatea efortului depus în teren. În plus, se fac în continuare reduceri. Nu mai există concediu de lignit la noi. Se dă ‘concediu de completare de posturi’. Ne trimit în concediu când avem schimbul 3, ca să nu beneficiem de sporul de noapte.Sunt multe abuzuri care nu se întâmplă și în alte cariere. Noi am ajuns ‘carieră experimentală’. Pentru că la alte cariere nu se practică scoaterea oamenilor din schimbul 3, nu se dau concedii cum vor ei, nu se bagă ‘completare de posturi’ în loc de concediu de lignit. La noi da. Se fac posturi artificiale, se programează concediul exact pe schimbul 3, doar ca să reducă din costuri”, a adăugat liderul sindical.




