Dezvăluiri

Termocentrala Turceni. Câți energeticieni ies la pensie pe Legea nr.197

Președintele Sindicatului Energia Turceni, Eugen Iovan, susține că aproximativ 500 de angajați ai termocentralei se vor pensiona în baza legii de reducere cu 13 ani a vârstei de pensionare în minerit și energie.

Conducerea Complexului Energetic Oltenia așteaptă motivarea Înaltei Curți de Casație de Justiție, care a decis, pe 13 martie, că Legea nr.197/2021 este bună și trebuie aplicată. Potrivit actului normativ, minerii și energeticienii se vor putea pensionare mai devreme cu 13 ani. Potrivit președintelui Sindicatului Energia Turceni, aproximativ 500 de angajați ai termocentralei se vor pensiona în baza actului normativ. “De la administrație nu am primit nicio situație, dar din ce intuiesc eu, sunt cam în jur de 500 de angajați care se încadrează în prima jumătate a anului și mai urmează, cum trece câte o lună, se mai încadrează. Toată lumea așteaptă și se întreabă, să apară motivarea Înaltei Curți, să vedem exact ce e specificat acolo. Eu am spus și înainte că legea e bună, trebuia doar aplicată. Probabil că a venit timpul să o pună în aplicare. E un lucru bun, ies oamenii la pensie după 35 de ani, chiar și 40, pensiile vor fi bune, cei care rămân, trebuie reorganizați să continuăm. Asta e viața, mergem înainte”, spune Eugen Iovan.

Va elibera administrația CE Oltenia adeverințe pe Legea nr.197?

Eugen Iovan este convins că administrația Complexului Energetic Oltenia va elibera minerilor și energeticienilor adeverințele necesare pensionării în baza Legii nr.197/2021. “Aici e disciplina, cum să nu emită adeverințe, ar fi culmea. Au acel termen de 30 de zile care se respectă la toate instituțiile. A depus omul o solicitare, trebuie să-i dea răspuns. Nu cred că vor fi probleme. Noi vedem faptul că oamenii pot lua pensie și pentru perioada august 2021,când a fost promulgată Legea 197 până acum, dar așa am văzut că se și aplică Legea 197, tot la fel, e legată de motivarea Înaltei Curți și dacă o mai fi ceva de clarificat, o clarifică ministrul Muncii, așa ne-a promis. Până când îl schimbă pe domnul Budăi, va da și el un comunicat, o circulară, către Casele de Pensii să o pună de îndată în aplicare. Până la urmă, toată lumea are de câștigat, și care au ieșit la pensie și cei care vor ieși și cei care rămân. Nu vedeți ce negociere bună am făcut anul acesta? Toată lumea e mulțumită pe toate palierele”, a afirmat liderul sindical.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *