Stil de viață

Tipuri de cancer depistate târziu. Care este motivul?

În ciuda faptului că medicina a făcut progrese importante în depistarea timpurie a multor boli, inclusiv a cancerului, în unele situaţii, diagnosticarea se face târziu. Principalul motiv este lipsa simptomelor, care întârzie prezentarea la medic.

1. Cancerul de pancreas
Dat fiind faptul că tumora este situată într-un organ-glandă profund în abdomen, pancreasul, şi pentru că simptomele acestui tip de cancer apar adesea foarte târziu sau deloc, boala este diagnosticată de multe ori târziu. Doar 10 – 15% din astfel de tumori sunt rezecabile în momentul diagnosticării.

2. De rinichi
Cancerul renal poate trece neobservat, chiar şi la cei care îşi fac testele medicale de rutină. Persoanele afectate se pot prezenta la medic cu simptome precum durerile lombare, oboseală cronică, pierdere în greutate inexplicabilă şi sânge în urină, însă manifestările se observă când boala a avansat.

3. Cancerul pulmonar fără celule mici
Acest tip de cancer se diagnostichează cu dificultate şi de multe ori, în momentul depistării, este vorba de stadiul cu metastaze. Astfel, statisticile arată că trei sferturi dintre cancerele de plămân sunt diagnosticate când există deja metastaze. Uneori, persoanele afectate devin simptomatice în momentul în care tumora a atins o dimensiune care determină apariţia unor manifestări precum tusea, respiraţia greoaie sau pneumonia.

4. Ovarian
Deşi cancerul de ovare nu reprezintă decât 3% din totalul tumorilor maligne, boala se află pe locul 5 în topul cancerelor care produc cele mai multe decese. Doar în jur de 20% dintre cancerele ovariene sunt depistate în stadiu precoce. Adesea, diagnosticarea are loc când pacientele se află în stadiul 3 sau 4, când s-a răspândit şi la alte organe din cavitatea abdominală.

5. Sarcomul
Relativ rar la adulţi, sarcomul este unul dintre tipurile de cancer frecvente la copii (15% – 20%). Sarcomul, care este împărţit în tumori osoase şi tumori ale ţesutului moale, pot da simptome abia când tumora se măreşte. Nu este depistat la testele de rutină şi doar biopsia pune diagnosticul.

6. Cancerul hepatic
Deoarece nu prezintă simptome decât în stadiu avansat, şi acest tip de cancer este diagnosticat în stadiu avansat. În cele mai multe cazuri, acest tip de cancer este descoperit în stadii avansate, când tumorile sunt inoperabile. Atunci când transplantul nu este o opţiune de tratament, se poate recurge la diverse proceduri precum chemoembolizarea, care măresc speranţa de viaţă.

INFO

Ciroza este un factor important de risc pentru cancerul hepatic.

Sursă
clicksanatate.ro

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button