Monden

TOPUL celor mai SEXY medici din Târgu Jiu! Galerie FOTO

Bianca Amelia Bazavan (foto sus) a absolvit studile din cadrul Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Targu Jiu, iar acum studiază medicina în cadrul Univeristății de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Conform informaților găsite pe contul personal de socializare, Bianca, este studentă în anul II la medicină și s-a putea înscrie cu succes în rândul fotomodelelor de top din România. Pe când era încă elevă, Bianca ne declara că și-ar dori cu ardoare o cariera ca și stewardesă, însă se pare că planurile frumoasei tinere s-au schimbat și a ales să devină medic. Noi îi urăm mult succes!

Un alt medic din Târgu Jiu, la fel de sexy, este frumoasa Raluca Benegui (foto sus). Tânăra a absolvit în această vara anului 2020 cursurile Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. Fiica afaceristului Benegui, Raluca, a început să lucreze, conform informațiilor de pe contul personal de socializare, ca medic rezident dermato-venerologie în cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș.

O altă târgujiancă din topul celor mai sexy medici este Anaid Beatrice (foto sus). Frumoasa brunetă este absolventă a Facultății de Medicină „Victor Papillian” din Sibiu, iar acum este medic rezident la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie din Timișoara.

Articole asemănătoare:

2 Comentarii

  1. Aveti dreptate ! Tot articolul aduce si prezinta cititorului ,,valoarea profesionala,, a celor ce sint ,,obligati,, sa si aduca aportul la vindecarea ,tratarea,bolilor si problemelor medicale existente !Felicitari ! Sint curios sa stiu implicarea profesionala a persoanelor prezentate in poze daca nicimacar UNA nu a facut foto in halatul alb linga pacienti !!! Sint diplomele platite de parinti si care nu prezinta niciodata vreo implicare in domeniul medical . M asi bucura sa mi prezentati comentariul,stiti de ce, sa vada si cele ce scot piciorul la soare ca, educatia si prezentarea este cartea de vizita in orice domeniul ! Cine poate avea incredere in …poze ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button