Social

Tradiția de Sfântul Gheorghe renaște la Telești printr-un spectacol cu artiști consacrați

Comunitatea din Telești readuce la viață una dintre cele mai îndrăgite tradiții locale – Sărbătoarea de Sfântul Gheorghe – printr-un eveniment dedicat valorilor autentice și spiritului comunitar.

Duminică, 26 aprilie, începând cu ora 14:00, locuitorii și toți cei care iubesc tradițiile sunt invitați să participe la această sărbătoare ce va avea loc pe malul râului Bistrița, în zona podului din spatele bisericii din Teleștiul de Sus.

Evenimentul marchează reluarea unei tradiții întrerupte de-a lungul anilor și reprezintă un gest de respect față de înaintași, dar și un angajament pentru păstrarea și transmiterea obiceiurilor locale către generațiile viitoare. Participanții vor avea ocazia să se bucure de momente artistice autentice și să se prindă în horă, într-o atmosferă de sărbătoare și unitate.

Organizatorii adresează mulțumiri artiștilor invitați pentru implicarea și deschiderea de a contribui la farmecul evenimentului, precum și colaboratorilor și autorităților locale – Primăria și Consiliul Local Telești – pentru sprijinul acordat în organizarea și amenajarea spațiului.

Întreaga comunitate este invitată să participe la această inițiativă de suflet, menită să readucă în actualitate valorile tradiționale și să consolideze legăturile dintre oameni, sub ocrotirea Sfântului Gheorghe.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *