
Accidentul mortal s-a produs pe strada Drumul de Centură din Galați, în zona unei stații de alimentare cu carburanți.
Potrivit primelor verificări efectuate de polițiști, autoturismul condus de bărbatul de 76 de ani circula dinspre strada Prelungirea Brăilei către strada Tecuci. În apropierea unei stații de carburant, acesta ar fi surprins și accidentat un pieton care traversa strada pe marcajul pietonal.
Pietonul nu a mai putut fi salvat
În urma impactului, bărbatul de 49 de ani a suferit răni grave. Echipajele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, victima fiind declarată decedată.
Polițiștii au început cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost circumstanțele care au dus la tragedie.
Șoferul nu consumase alcool
Conducătorul auto a fost testat de polițiști pentru consum de alcool și substanțe psihoactive. Rezultatele ambelor teste au fost negative, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Galați.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul mortal.




