Eveniment

Trei accidente grave în Gorj, în prima zi de Paște

Trei accidente rutiere grave s-au produs, în prima zi de Paște, în județul Gorj, în urma cărora cinci persoane au fost rănite. Primul eveniment a avut loc în comuna Bumbești-Pițic. Un tânăr de 20 de ani, din localitate, a pierdut controlul volanului într-o curbă, intrând cu autoturismul într-un stâlp de electricitate. Șoferul a fost transportat la spital, în timp ce polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. La scurt timp s-a produs un accident, în comuna Albeni. „În timp ce un bărbat de 38 de ani conducea un autoturism, pe raza localității, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției de mers și a ieșit în afara părții carosabile, răsturnându-se în șanț. În urma impactului, șoferul a suferit leziuni care au făcut imposibilă testarea cu aparatul etilotest, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Și în acest caz se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă. Al treilea eveniment rutier a avut loc duminică seara, în comuna Logrești. Un bărbat inconștient a condus o mașină, fără să aibă permis, oprindu-se într-un stâlp. Accidentul s-a produs în satul Frunza.

„Din primele cercetări efectuate de politiști la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 41 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67 B, din direcția Hurezani – Logrești, a pierdut controlul volanului, părăsind carosabilul și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. Pentru descarcerarea conducătorului auto a intervenit o autospecială a ISU Gorj. În urma impactului, șoferul și alți doi pasageri, de 22 și 27 de ani, din orașul Bumbești-Jiu, respectiv comuna Logrești, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma verificărilor efectuate de politiști a reieșit faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autoturisme, neputând fi testat cu aparatul etilotest, din cauza leziunilor suferite. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care nu deține acest drept”, a mai declarat Miruna Prejbeanu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *