DezvăluiriUltima oră

Tribunalul Gorj a întins la maximum termenul de pronunțare în dosarul de mită al medicului Neață!

Într-un dosar de corupție care vizează un medic cu notorietate, Tribunalul Gorj pare să fi întins la maximum elasticitatea legii. Judecătorul Bogdan Popescu a amânat, pentru a patra oară, pronunțarea în cazul chirurgului Gheorghe Neață, acuzat de luare de mită. De la încheierea dezbaterilor pe 11 iunie și până la noul termen stabilit – 1 octombrie – se scurg exact 120 de zile, limita maximă permisă de lege pentru deliberare, redactare și pronunțare. Justificarea instanței? Lapidară: "Tribunalul, având nevoie de timp, a stabilit termen pentru deliberare, redactare și pronunțare...". O formulare care, în lipsa unei explicații detaliate, sună mai degrabă ca o evitare decât ca o justificare.

Contextul legal

Potrivit legii, „deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii se fac într-un termen de maximum 60 de zile de la închiderea dezbaterilor”. În cazuri temeinic justificate, instanța poate amâna succesiv pronunțarea, fiecare amânare neputând depăși 30 de zile. Totuși, legea impune un plafon: „deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile”.

Judecătorul Popescu a folosit toate cele patru amânări posibile, fiecare de 30 de zile, fără a oferi o justificare concretă. Într-un sistem judiciar care pretinde eficiență, această tergiversare pare mai degrabă o strategie decât o necesitate.

Foto: Bogdan Popescu, judecător Tribunalul Gorj

Mită în formă continuată

Medicul Gheorghe Neață, chirurg la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, a fost trimis în judecată în noiembrie 2021. Potrivit rechizitoriului, în perioada 2017–2021, acesta ar fi primit bani și bunuri de la pacienți sau aparținători în legătură cu intervenții chirurgicale.

Acuzațiile procurorului: două infracțiuni de luare de mită în formă continuată, patru acte materiale, între 2017–2021, sume de 1000 lei, 700 lei, 800 lei, 1500 lei – total 4000 lei. Alte infracțiuni de luare de mită – 26 acte materiale, între decembrie 2020 – mai 2021, cu sume între 100 și 1000 lei, media de 500 lei, plus bunuri (cafea, băuturi alcoolice și non-alcoolice). Procurorul a cerut condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, subliniind caracterul repetitiv și sistematic al faptelor, precum și faptul că acestea au fost comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Apărarea a cerut clemență

Avocatul lui Gheorghe Neață a construit o apărare complexă, bazată pe mai multe paliere. Unul dintre acestea fiind profilul inculpatului.

 

Foto: Gheorghe Neață, medic chirurg

Adică medicul are peste 65 de ani, este la finalul carierei, cunoscut la nivel local și national și a salvat vieți, a ocupat funcții administrative și a fost perceput ca un om integru. Apărarea a invocat inclusiv un context sistemic. Mai exact, spitalul nu dispunea de materiale medicale esențiale, Neață le procura din fonduri proprii și le folosea în intervenții urgente, însă nu emitea chitanțe pentru aceste materiale, deoarece nu le dona spitalului, ci le utiliza direct. Practic, nu lua mită, ci i se plateau aceste materiale, cum ar fi plase pe care le folosea în intervenții chirurgicale.

Avocatul medicului  a menționat, în pledoaria de final, că Neață a restituit bani unor martori, sub presiunea mediatică și juridical, iar sumele nu ar fi fost mită, ci contravaloarea materialelor folosite.

În final, au fost contestate și unele probe administrate în cursul urmăririi penale. Înregistrările audio au fost realizate cu un telefon neautorizat, de către un martor denunțător aflat în conflict personal cu inculpatul.

Medicul Neață a recunoscut faptele din 2020–2021, dar nu și pe cele din 2017 și a depus înscrisuri privind consemnarea prejudiciului și a solicitat clemență.

Apărarea a cerut o pedeapsă cu suspendare, nu detenție pentru medicul Neață, având în vedere vârsta înaintată a acestuia, circumstanțele personale și profesionale, regretul sincer și recunoașterea parțială a faptelor, presiunea mediatică și oprobriul public deja suferit, faptul că nu a perseverat în activitatea infracțională și exercitarea profesiei de medic, în prezent, după ridicarea interdicției.

Apărarea mai subliniază că inculpatul a fost supus măsurilor preventive timp de peste trei ani și jumătate, fiindu-i interzisă exercitarea profesiei. Curtea de Apel a înlăturat această obligație, iar în prezent, Gheorghe Neață profesează din nou.

Verdictul amânat de 4 ori

Pe 1 octombrie, judecătorul Bogdan Popescu va trebui să pronunțe o hotărâre. Nu mai există spațiu legal pentru alte amânări. Întrebarea care planează este dacă balanța justiției va fi echilibrată sau dacă va înclina spre clemență, pentru că, în cauze similare, cu acuzații mai puțin grave și cu mai puține acte materiale, același judecător a rezolvat dosarul cu celeritate și a dispus pedepse cu executare.

   

Citește și:

Un comentariu

  1. Doamne ferește… Justiția chiar își bate joc de familiile prejudiciat. Dat de persoane ce au avut de suferit după ce au fost tratate de acest medic?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *