
Salvamontiştii din Sibiu au intervenit, marţi, pentru salvarea unui turist polonez în vârstă de 30 de ani, care s-a accidentat pe un traseu între Lacul Avrig şi Cabana Gârbova, după ce a alunecat pe zăpadă. Victima a fost preluată de elicopterul SMURD şi transportată la aeroportul din Sibiu pentru a fi preluat de echipajul medical de urgenţă.
”Victima acuză o posibilă fractură la nivelul membrului superior. Turistul se afla într-un grup mai mare, din care o parte a coborât deja la Cabana Bârcaciu (aproximativ 11 persoane), în timp ce accidentatul a rămas alături de încă două persoane”, au precizat salvamontiştii.
Ei au precizat că având în vedere distanţa considerabilă şi accesul dificil până la locul accidentului, a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD de la POA Braşov.
De asemenea, echipa Salvamont Sibiu s-a deplasat pe jos către victimă pentru acordarea primului ajutor şi extragere, în paralel cu intervenţia aeriană.




