
Uniunea Europeană pune în aplicare noi reguli menite să faciliteze repararea electrocasnicelor defecte și să reducă risipa generată de înlocuirea acestora cu produse noi. Măsurile fac parte din inițiativa privind „dreptul la reparație”, care urmărește prelungirea duratei de viață a aparatelor și diminuarea cantității de deșeuri electronice.
Noile prevederi vizează o gamă largă de produse, printre care frigidere, mașini de spălat, cuptoare, televizoare, aspiratoare și alte echipamente electrice utilizate frecvent în gospodării. Producătorii vor avea obligația de a facilita reparațiile, inclusiv prin asigurarea accesului la piese de schimb și prin oferirea unor servicii de reparații în condiții rezonabile.
Un alt element important este dezvoltarea unei platforme online la nivelul Uniunii Europene, unde consumatorii vor putea identifica rapid service-uri autorizate din apropiere, ateliere de reparații sau furnizori de produse recondiționate. Scopul este ca repararea unui aparat defect să devină o opțiune simplă și accesibilă, înainte de a lua decizia de a cumpăra unul nou.
Reprezentanții autorităților de protecție a consumatorilor atrag însă atenția că provocarea va fi disponibilitatea pieselor de schimb și costul acestora. În multe situații, componentele necesare pentru reparații sunt atât de scumpe încât consumatorii preferă să înlocuiască aparatul. Noile reguli urmăresc tocmai eliminarea acestor obstacole și încurajarea unei economii bazate pe reutilizare și reparare.
De asemenea, pentru produsele reparate în perioada garanției legale, aceasta va fi prelungită cu încă 12 luni, măsură care oferă un plus de protecție cumpărătorilor și stimulează alegerea reparației în locul achiziției unui aparat nou.




