Alin Nica, un lăcătuș mecanic de 44 de ani, și-a pierdut viața, electrocutat, în timp ce manevra un motor de 6 kV la banda transportoare T101L din cadrul Carierei Roșiuța. Tragedia, deși încadrată oficial drept ”accident de muncă”, a declanșat o revoltă mocnită în rândul angajaților și a scos la suprafață, încă o data, realitatea sumbră din carierele miniere: oamenii sunt trimiși la moarte cu fișa postului în buzunar și cu tăcerea drept armă de apărare a celor responsabili.
O moarte care putea fi evitată
Potrivit comunicatului emis de Complexul Energetic Oltenia (CEO), ”salariatul a atins accidental cu motorul un cablu aflat sub tensiune, ceea ce a dus la o străpungere a izolației și la electrocutarea acestuia”. Însă martorii oculari și colegii lui Alin Nica oferă o versiune diferită, mult mai gravă: patru muncitori manevrau motorul, iar în momentul în care acesta a atins cablul, toți au fost electrocutați. Alin, aflat ultimul în lanțul de contact, a fost cel care a absorbit întreaga descărcare electrică.
”Nu era treaba lui să monteze acel motor. Era lăcătuș, nu electrician. Dar când suntem puțini, pentru că ceilalți sunt pontați la serviciu, dar lucrează pe la vilele șefilor, cine mai ține cont de fișa postului?”, spune un angajat al carierei, sub protecția anonimatului.
O cultură a fricii și a complicității
În urma accidentului, conducerea CEO a fost prezentă la Roșiuța. Însă, potrivit angajaților, prezența șefilor a fost percepută mai degrabă ca o demonstrație de imagine decât o asumare reală a responsabilității, având în vedere că de-a lungul vremii, în urma cercetărilor unor tragedii similar, nimeni nu a fost tras la răspundere.
”Era sala de apel plină. Au apărut și muncitori pe care nu i-am văzut niciodată. Tocmai ce au terminat treaba pe la casele șefilor. Pontați la serviciu, dar muncesc pe la vilele acestora”, a scris o angajată pe un grup intern.
Această practică, pontarea fictivă a unor angajați care lucrează în realitate în interesul personal al unor superiori, este cunoscută de ani de zile în rândul minerilor, dar rar ajunge în atenția publică. Este de notorietate cazul proxenetului care nu trecea pe la cariera minieră la care era angajat, însă era pontat fictiv de șefi. Tot în trecut, unul dintre șefi a fost reținut 24 de ore pentru astfel de practici, însă, în final, justiția i-a oferit clemență. Și episoade cu mineri care prestau în gospodăriile sau la casele șefilor au fost relatate, de-a lungul vremii de presa locală, însă niciodată cei responsabili nu au fost trași la răspundere.
Reacția autorităților
Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj și Inspectoratul de Poliție Județean Gorj au deschis anchete, în urma decesului lui Alin Nica, fiind sesizate de către CEO. ”Evenimentul a fost imediat raportat organelor abilitate pentru a fi demarate investigațiile necesare în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii acestuia”, potrivit comunicatului de presă al companiei energetice.
Potrivit unor surse, verificările includ și dacă sarcinile executate de salariat se regăseau în fișa postului și dacă au fost respectate normele de protecție a muncii.
”Moartea lui Alin Nica nu este un accident izolat. Este simptomul unui sistem în care siguranța muncii este ignorată, în care angajații sunt forțați să suplinească lipsa de personal și în care tăcerea este moneda de schimb pentru supraviețuire”, susține unul dintre colegii minerului decedat.
Între timp, CEO a transmis un mesaj de condoleanțe și a promis că ”va respecta prevederile Contractului Colectiv de Muncă aplicabile în astfel de situații”.
Însă, pentru fiica lui Alin Nica, aceste cuvinte sunt departe de a aduce alinare.
O comunitate în doliu, o familie distrusă
Alin Nica era cunoscut ca un om blând, muncitor și mereu dispus să ajute. Mesajele de condoleanțe au inundat rețelele sociale.
”Ai fost genul de om rar: cu inima deschisă, mereu gata să asculți, să ajuți, să fii acolo. Ne doare sufletul că nu te mai avem lângă noi. Prea repede, prea nedrept…”, este unul dintre sutele de mesaje de pe rețelele de socializare.
”Alin era sufletul carierei. Mereu cu zâmbetul pe buze. Nu meritai așa un sfârșit, prieten drag”, a scris un alt coleg.
”Condoleanțe…Dumnezeu să-l odihnească în pace și liniște…am fost colegi de serviciu…un băiat deosebit de bun și de încredere..odihnă veșnică”, „Alin… greu de crezut că ai plecat”, scrie un fost coleg, cu durere.
Anamaria Stoica
Claudiu Matei