Poliţiştii gorjeni aşteaptă, de marți, să apară cineva care să revendice câteva sute de lei, găsite întâmplător pe stradă de un bărbat din Mătăsari. Oamenii legii nu au precizat cât de mare este suma, pentru a fi siguri că doar păgubitul se va prezenta să ridice banii. Surse susțin că este vorba despre aproximativ 500 de lei. „În cursul zilei de marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați de către un bărbat de 41 de ani, din comuna Mătăsari, cu privire la faptul că a găsit, pe strada Victoriei, din municipiu, o sumă de bani. Întreaga sumă de bani a fost predată organelor de poliție, aceasta urmând a fi depusă într-un cont bancar, până la identificarea proprietarului, potrivit legii”, au anunțat reprezentanții IPJ Gorj.
Persoana care a pierdut banii este așteptată să se prezinte la sediul Poliției şi să dovedească faptul că suma îi aparţine.