Matt Heller spune că nu credea că furtuna îl va afecta, însă nivelul apei a crescut brusc și s-a trezit cu casa înghițită de ape.
„Furtuna a început foarte încet și apoi, dintr-odată, am ajuns să locuiesc pe apă”, a declarat el, pentru CNN.
Un videoclip postat pe TikTok îl arată pe Heller în timp ce se dă cu un caiac în propria casă, iar în jurul lui plutesc piese de mobilier, electrocasnice și plante.
„Era planul meu de evadare în cazul în care lucrurile se complică. Avem două caiace. Nu credeam că voi avea nevoie de unul în sufragerie”, a spus el.
Casa lui a mai suferit din cauza ploilor abundente, dar aceasta, spune el, este „cea mai mare inundație” pe care a avut-o vreodată.
După ce a lovit Golful Mexicului și a trecut la mică distanță de Cuba, uraganul Helen s-a îndreptat spre zona americană de coastă, lovind statul Florida. Autoritățile locale au făcut apel la populație să-și ia măsuri de precauție, mai ales că furtuna s-ar putea înteți și trece chiar la uragan de gradul patru.
Guvernatorii din Florida, Georgia, Carolina de Nord și Virginia au declarat stare de urgență înainte de intrarea furtunii pe uscat.