Politică

Un consilier municipal PSD, Adrian Rovența, anunță că va publica, pe Facebook, un număr de telefon la care târgujienii îl vor putea contacta pentru a-i transmite problemele cu care se confruntă.

Adrian Rovența afirmă că și-a propus ca, de acum înainte, să fie mai aproape de târgujienii. Consilierul municipal PSD vrea să le preia problemele la care să încerce să găsească soluții. Social-democratul spune că îi va îndruma pe târgujieni “să semneze cât mai mulți o idee pe care vor s-o susțină”.

„Am avut niște discuții cu colegii de la organizația municipală, cu domnul primar. Vreau să mă axez foarte mult și vreau să fac un apel public și, de fapt, o informare la nivel public, în perioada următoare. Mai avem o perioadă lungă de mandat de consilieri municipali cu toții. Eu vreau să fiu cât mai aproape de cetățeni în forma în care vreau să preiau inițiative de la dânșii pentru orice proiect pe care vor să-l pună în practică sau să se poată pune în practică în zonele în care locuiesc. Voi lăsa și un număr public pe adresa mea de Facebook pentru a fi contactat, pentru a merge la fața locului. Dar pentru a fi legitimă această, să zicem, comunicare și această transformare a unor dorințe ale cetățenilor, eu îi voi îndruma să semneze mai mulți câte o idee pe care vor să o susțină în cartierul în care locuiesc, la blocul la care locuiesc, deoarece vrem să avem și legitimitatea dorinței cetățenilor, nu că vorbim cu doi, trei, cinci, șapte cetățeni. Nu putem ajunge la toți cei 70.000 de locuitori ai municipiului Târgu Jiu.(…) Asta o voi face personal.(…) Eu îmi asum asta ca și consilier municipal”, a precizat Adrian Rovența.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *