EvenimentUltima oră

Un copil de aproape 3 ani a căzut de la etajul patru al unui bloc din Rovinari!

În după-amiaza aceasta, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizati prin apelul 112 de un medic în cadrul Spitalului Orășenesc Rovinari, cu privire la faptul că, la unitatea spitalicească s-a prezentat o femeie de 31 de ani, din localitate, împreună cu fiul sau, de 2 ani și 9 luni, despre care mama sa a comunicat că a căzut de la et. 4, din imobilul unde locuiesc.

„ La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a constatat că în timp ce copilul se afla la domiciliu împreună cu mama sa, fiind lăsat nesupravegheat, a căzut pe gemul sufrageriei de la et. 4 al blocului, geam ce se afla în poziția deschis, rezultând vătămarea corporală a acestuia. Minorul s-a urcat pe geam după ce in prealabil s-a urcat pe un ATV de jucărie.
Băiețelului fost transportat cu ambulanța la Spitalul Orășenesc Rovinari, unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, ulterior fiind transportat cu un echipaj medical la Spitalul Județean nr. 1 Craiova, unde urmează să-i fie efectuate investigații suplimentare.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button