Un copil de doi ani a fost transportat la spital, după ce a căzut într-un bazin cu apă, sâmbătă, în localitatea Iohanisfeld din Timiş.
Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Săcălaz au fost sesizaţi că un minor de doi ani ar fi căzut într-un bazin cu apă în timp ce se juca cu alţi copii, în grădina unui imobil din localitatea Iohanisfeld. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă. A fost prezent şi un echipaj SAJ, medicul acordându-i îngrijiri medicale minorului, arată o informare de presă a Poliţiei Timiş.
Minorul a fost transportat la spital pentru investigaţii medicale. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.