Monden

Un cuplu din Târgu Jiu, singurul oficiat, în noaptea dintre ani, la Poarta Sărutului

Doar un singur cuplu și-a manifestat dorința, în acest an, de a spune “da”, sub celebra sculptură a lui Brâncuși din Târgu Jiu, la cumpăna dintre ani. Autorităţile locale au păstrat şi anul acesta tradiţia oficierii căsătoriilor de Revelion la Poarta Sărutului, cu toate că se aşteptau ca din cauza pandemiei să nu prea existe doritori. Căsătoria va fi oficiată de primarul, Marcel Romanescu, aceasta având loc cu măsuri de siguranță împotriva temutului virus. Pentru că și în noaptea de Revelion circulația va fi restricționată după ora 23, municipalitatea a luat decizia de a oficia această cununie la ora 22. Mirii vor primi în dar, din partea primăriei flori, șampanie și tort. Până acum, peste 300 de persoane din toate colțurile țării s-au cununat, de Revelion, la Târgu Jiu.
,,Un singur cuplu îşi va uni destinele în noaptea dintre ani. Până la urmă, din punctul meu de vedere, este bine că totuşi evenimentul nu a înregistrat o întrerupere. După 15 ani, şi în acest an avem un cuplu. Nici nu ne aşteptăm să fie foarte multe cupluri mai ales că foarte mulţi se aşteptau ca în această perioadă să nu mai fie prinse în perioada cu restricţii. E foarte bine ca un cuplu din Târgu Jiu a rămas, s-a înscris, şi-a depus toate documentele, în noaptea dintre ani, voi oficia personal, în Parcul Central, la Poarta Sărutului”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

De Crăciun și Revelion petrecerile sunt interzise, autoritățile recomandându-le românilor să le sărbătorească în cadru restrâns, în familie.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *