
Nicușor Beșliu acuză că i-a fost diminuată pensia cu 3700 de lei. Nemulțumit de decizia Casei de Pensii, fostul energetician a mers, joi, să ceară explicații conducerii instituției. Nicușor Beșliu are nu mai puțin de 7 decizii de pensionare, cu sume diferite.
“Două luni de zile, mi-a venit, conform deciziei de pensionare, care a fost trimisă în data de 26.05.2025. După care, acum mi-a venit exact cu ce aveam înainte de a câștiga procesul, cu 3.700 de lei mai mică. Încerc să obțin explicații de la Casa de Pensii. Nimeni nu poate să-mi spună clar dacă o să-i primesc luna viitoare. Luna viitoare, o să-mi spună că primesc diferența cealaltă lună. E un drept câștigat, care se plătește lunar. Am încasat 9.700 de lei, luna următoare 9.400. Nu știu cum au calculat ei, că dacă faci calculul pe brut, nu bate. Sumele pe care le aduni, undeva, dispar 3 milioane, nu știu unde dispar. Normal, trebuie să adunăm sumele de acolo. Trebuie să bată cu brutul. Ce se oprește, impozitul și restul și ce rămâne în mână, trebuie să bată cu brutul. Nu știu cine calculează, cum calculează. Am colegi cărora li s-a trecut numărul de puncte pe cupon. Eu am tot vechile puncte. Aveam pe cupon două pensii, una mai mare, una mai mică. Diferența asta care mi-a fost oprită, acum, luna asta, nu mai apare pe cupon. A coborât un domn, a stat la ghișeu o jumătate de oră, ca să-mi spună că trebuie să coboare cineva. Am mai stat încă o jumătate de oră să coboare cineva. Știți că, anul trecut, mi-au mai tăiat o dată din pensie? Am trei procese. Două sunt la Curtea de Apel. Eu am o decizie, probabil a șaptea, nu mai știu exact, am pierdut numărul. Când mi-au tăiat prima dată, aveam șase. Asta, de acum, anulează trei dintre alea. Vă dați seama… Câte procese pot să deschid, ca să pierd timpul degeaba? Nu știu.Probabil, vor, de undeva, să-mi taie din pensie. Să o taie de tot, dacă nu mai am dreptul”, spune fostul energetician.
“Noroc că-mi luasem pastilele de inimă!”
Nicușor Beșliu amenință că, de luni, va intra în greva foamei în fața Casei de Pensii Gorj. În plus, fostul angajat al CE Oltenia are de gând să dea din nou în judecată instituția.
„Până acum, n-am primit nicio explicație de ce mi s-a redus cuantumul pensiei.A venit cineva să-mi arate o hârtie că sunt trecut la plată, luna viitoare. Dar eu de unde să am încredere în ei? Dreptul e pe luna asta. Dacă am datorii luna asta, luna asta trebuie să le plătesc. Nici banca, nici furnizorul de curent nu acceptă să plătesc luna viitoare ce am de plătit, acum.Mă tem că nu voi mai primi diferența aceasta de 3.700 de lei.În România, totul e posibil. Dacă înainte mi-au tăiat din pensie, m-am trezit, ieri, cu fluturașul.Noroc că-mi luasem pastilele de inimă! Fiecare își face calculul după cât știe, dar la mine nu se știe niciodată cât iau. Luna asta iau atât, luna viitoare, mai puțin. Poate, luna viitoare, nu mai iau deloc! Dacă se supără doamna directoare de aici, nu mă mai bagă deloc în plată. Am luat legătura cu avocata. Am plătit taxa de timbru judiciar la Primăria din Turceni și să vedem ce se poate face. Vă dați seama, domnule, trei procese! Cred că, până la urmă, o să stau, dracu’, liniștit, acasă, și să-mi iau pensia cum se cuvine, trebuie să stau, pe la Casa de Pensii, prin săli de judecată, să caut avocat, să aștept. Un proces durează și doi ani de zile. Probabil, luni o să vin să intru în greva foamei, că, azi, n-am putut să intru. Poate, luni dimineață, dacă nu se rezolvă nimic. Iau în calcul și proteste extreme. Data trecută, am avut probleme cu fata, era bolnavă, aia era mai importantă decât pensia mea.Dar, acum, după 37 de ani de muncă… Am vorbit cu copiii, n-au probleme, așa că, de luni, că nu pot să stau, aici, sâmbătă și duminică”, a adăugat fostul energetician.




