Ultima oră

Un fost senator liberal gorjean, în campanie electorală alături candidata suveraniștilor Anca Alexandrescu

Fostul senator de Gorj, Dian Popescu, s-a alăturat campaniei Ancăi Alexandrescu, candidată independentă susținută de AUR la Primăria Municipiului București. Popescu a explicat, într-o intervenție la Radio Infinit, motivele implicării sale și rolul pe care îl are în echipa de campanie.

„Acum sunt în campanie alături de Anca Alexandrescu, într-una dintre piețele din București. În primul rând, pentru că avem o relație personală — între familia mea și familia Ancăi Alexandrescu există o legătură apropiată. M-am implicat împreună cu Petrișor Peiu în elaborarea unor propuneri privind programul de încălzire și termoficare, pentru a schimba viziunea asupra a ceea ce înseamnă cogenerarea în București, pentru că sistemul a fost proiectat inițial într-un anumit fel, dar s-a ajuns la o împărțire în două-trei companii, iar fiecare trage de partea sa. Am lucrat împreună cu Petrișor la redefinirea acestui proiect, iar el se regăsește acum în programul electoral al Ancăi Alexandrescu pentru București. Da, va fi una dintre temele de campanie, pentru că trebuie explicat foarte clar ce înseamnă cogenerarea și cum trebuie aplicată corect în București”, a declarat Dian Popescu la Radio Infinit.

Anca Alexandrescu, fost jurnalist și consilier guvernamental, și-a anunțat candidatura la Primăria Capitalei ca independentă, fiind sprijinită de partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).

Anul trecut, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că Dumitru Dian Popescu, fost senator PNL de Gorj, a colaborat cu Securitatea comunistă, el fiind acuzat de CNSAS că a dat informații privind un student străin aflat la studii în România.

CNSAS susţine că, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Dumitru Dian Popescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa realităţilor sociale, economice şi politice din ţara noastră sub regimul comunist, informaţii ce au vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată.

Astfel, într-o notă informativă din 22 noiembrie 1989, olografă, semnată cu numele conspirativ ‘MARIUS’, primită de cpt. D.G., Serv. 1, ISJ Prahova se arată: „Din discuţiile purtate cu studentul yemenit A. AL S., anul I, Foraj, relata următoarele: Este total intrigat de politica dusă de ţara noastră, comparativ cu cea din celelalte ţări socialiste, arătând că, datorită acesteia am rămas singuri şi alături de noi doar ‘nenorociţii de coreeni’. Cel în cauză arăta că ţara sa nu e prezentă cu nicio delegaţie la lucrările Congresului al XIII-lea, întrucât, în afară de ambasada pe care o au în RSR, nu au relaţii decât pe linie de învăţământ, unde plătesc taxele în dolari, în rest, nu îi interesează cu nimic politica pe care o duce ţara noastră„.

În anul 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-a condamnat pe Dumitru Dian Popescu la cinci luni de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de doi ani şi cinci luni.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *