Am ajuns la aproape 6 luni de guvernare cu premier interimar. Este cea mai lungă perioadă de acest fel din istoria recentă și, probabil, din toată istoria modernă a României. Democrația obligă la acceptarea regulilor, chiar dacă, uneori, sunt greu de acceptat, cum a fost cazul anulării alegerilor prezidențiale din România. Nici acum nu am aflat cu adevărat care au fost motivele reale ale anulării alegerilor. Am mai aflat, totuși, că democrația nu este un dat și nu trăiești în democrație pur și simplu, ci aceasta se apără în fiecare zi, altfel poți aluneca înspre un regim autoritar aproape în orice moment, mai ales în statele unde democrația este incipientă sau unde tradiția democratică nu are o istorie prea abundentă, cum este și cazul României.
Suntem în cea de-a șasea lună de interimat la Palatul Victoria. În aparență, pare că lucrurile merg și așa, dar nu se poate la infinit fără o asumare corectă a puterii și a guvernării. Interimatul acesta convine de minune aproape tuturor partidelor. Se cunoaște faptul, sau se știe, cum se exprimă maneliștii pe la nunți, că oricine se află la putere se erodează, începe să dea rateuri dacă nu livrează sau dacă ia măsuri nepopulare. Prin urmare, apare fenomenul nemulțumirii populației și chiar al contestării.
În formula actuală, nimeni nu își asumă aproape nimic, nu apare vreo responsabilizare a actului de guvernare și toată lumea este mulțumită că este și la putere, și în opoziție în același timp. În plus, un guvern interimar nu prea are puteri depline și are atribuții limitate. Este o mlaștină a guvernării în care se bălăcesc partidele de toate felurile. Dacă ar putea, ar sta așa până în 2028, să fie și la putere, și în opoziție. Pare să fie o invenție politică românească, dar nu este.
Până la urmă, trăim în democrație, cel puțin teoretic. Sunt niște instituții care coexistă și se controlează reciproc. Adică, libertate, libertate, dar este nevoie și de reguli. Dacă ne stabilim conducătorii prin vot, atunci să îi lăsăm să conducă, însă, când nu livrează sau când nu mai conduc democratic, ori venim cu alți conducători din rândul celor aleși, ori ne întoarcem la vot în cadrul unor alegeri anticipate.
În momentul de față, România are în față, grație Constituției, trei variante, din cauza sau datorită unei sintagme: „președintele poate”. Din acest motiv, suntem în fața a trei variante: numirea unui premier în locul celui interimar, care a fost demis prin votul parlamentului. Legea nu distinge ce se întâmplă în cazul în care premierul nu pleacă după ce a fost demis. Astfel, se ajunge la numirea unui alt premier, care are nevoie de votul parlamentului.
Primul Guvern trecut prin vot după demiterea lui Ilie Bolojan a picat testul parlamentului. Președintele Nicușor Dan are posibilitatea de a veni cu a doua numire. Se poate ca și al doilea premier desemnat să meargă în parlament să ceară votul de încredere. Sau premierul numit are varianta să nu mai ajungă în parlament, cum a fost în cazul desemnării lui Eugen Tomac.
Așadar, dacă al doilea premier ajuns în parlament pică, suntem în situația constituțională în care „președintele poate” dizolva parlamentul și se va ajunge la anticipate. Dar acest „poate” ne poate pune în situația de a avea un mandat interimar prelungit pentru Ilie Bolojan. Poate cu încă 6 luni, timp în care Nicușor Dan să mai încerce să vină cu propuneri care să ajungă la votul parlamentarilor.
Mai există o interpretare: dacă al doilea premier desemnat ajunge în parlament și guvernul său pică la vot, atunci trebuie să se ajungă în mod obligatoriu la alegeri anticipate. Prin urmare, parlamentarii nu ar vrea să afle ce se va întâmpla în cazul în care nu trece nici al doilea guvern, pentru că, în caz de anticipate, mulți dintre ei nu s-ar mai regăsi pe listele partidelor și ar pierde privilegiile din Legislativ.
Cum să fie: un nou premier, anticipate sau încă 6 luni cu Bolojan? Cine cedează primul din clasa politică?
