Reprezentanţii Forţelor Navale Române au transmis că o grupă de scafandri de luptă EOD (specializaţi în lupta împotriva dispozitivelor explozive), din subordinea Centrului 39 Scafandri, a executat, vineri, o misiune de identificare, extragere, transport şi distrugere a unui proiectil antiaerian de 88 de milimetri, cel mai probabil din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, conform news.ro.
Specialiştii au intervenit pentru neutralizarea proiectilului în condiţiile de siguranţă
”Solicitarea intervenţiei specialiştilor din compunerea Forţelor Navale Române a fost făcută în urma descoperirii proiectilului, în zona Mangalia, de către o navă civilă de tip dragă cu pavilion neerlandez (Regatul Ţărilor de Jos). Scafandrii militari s-au deplasat cu o ambarcaţiune rapidă din portul militar Constanţa către nava civilă, aflată în proximitatea portului Constanţa, pentru a extrage proiectilul descoperit şi, ulterior, au transportat elementul de muniţie într-o zonă sigură pentru a îl neutraliza”, au transmis reprezentanţii Forţelor Navale.
Ei au precizat că procedura utilizată de specialiştii EOD a fost executată în conformitate cu standardele specifice, iar intervenţia a fost finalizată în jurul orei 11.30.