Dezvăluiri

Un șef din CEO îi cere secretarului de stat Ștefan să facă publică situația alocărilor bugetare pentru companie, în ultimii ani!

O postare a vicepreședintelui PSD Gorj, Constantin Ștefan, secretar de stat în Ministerul Energiei, intitulată ”Viteji cu fapte, nu cu vorbe!”, în care îi ironizează pe colegii săi de coaliție din PNL, cum că au stat ascunși de la momentul apariției actului normativ privind decarbonarea sistemului energetic, a stârnit reacții în tabăra liberală. Consilierul județean Constantin Popescu, membru în Biroul Permanent Județean al PNL Gorj, șef în CE Oltenia, i-a cerut lui Ștefan să spună concret ce au făcut ambele partide pentru compania energetică. Mai exact, Popescu îi solicită secretarului de stat să prezinte public situația alocărilor bugetare, în ultimii ani, pentru CE Oltenia.

”Văd că dintr-o dată unii dintre colegii de la PNL Gorj, membru/ii ‘nou’/vechi care mai de care viteji acum, bat obrazul echipei PSD Gorj care, culmea, ne-am luptat tot cu colegi de-ai voștri, pentru a îndrepta din temelie „OUG 108 privind Legea decarbonizării sectorului energetic”. Unde ai/ați fost în tot acest timp ascuns/ascunși, ‘simpatizant aspirant’/stimabililor de la PNL Gorj?! din luna Mai 2022 când a fost postată pe site-ul Ministerului Energiei #OUG108 care în forma propusă inițial prevedea închiderea definitivă și ireversibilă dezafectarea, și până acum, când au apărut acele amendamente ‘deștepte’ de trecere în rezervă tehnică și de închidere a grupului 5 Rovinari, acesta aflându-se în plină modernizare (cca. 50 mil. euro ivestiți)?! De ce voi de la PNL Gorj ne JIGNIȚI acum, când unii dintre colegi de-ai dvs. au fost promotorii acestui OUG 108 în forma inițială…???”, și-a început postarea secretarul de stat Constantin Ștefan, afirmând că PSD Gorj a reușit să ”modifice total” ordonanța decarbonării.

Constantin Popescu, consilier județean PNL și șef birou în CEO, a contracarat cele scrise de secretarul de stat și i-a cerut să spună, concret, ce au făcut cele două partide pentru compania energetică, mai ales în privința banilor alocați în ultimii ani. ”Ești acum într-o poziție care îți permite să prezinți public situația alocărilor bugetare, punctual pentru grupul energetic nr 5 Rovinari și chiar pe tot CEO, până în 2019 și după 2019. Chiar te rog sa faci această prezentare public”, a scris Constantin Popescu.

Deși schimbul de replici a avut loc în urmă cu patru zile, secretarul de stat Ștefan nu a avut dispoziția necesară pentru a aduna datele și a răspunde ”concret”, așa că nu a revenit cu niciun comentariu pe tema lansată de Popescu.

Un singur amănunt, pentru ”Viteji cu fapte”: doar în ultimii trei ani au fost alocați de la Guvern în jur de 1 miliard de euro, pentru plata certificatelor de CO2 de către compania energetică, din care 251 de milioane de euro în 2020 și 241,4 milioane de euro în 2021.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button