Ion Rușeț, fostul comunicator al Complexului Energetic Oltenia (CEO), consideră că s-a greșit atunci când s-a decis, în Planul de Restructutrare al CEO, să fie vândute unitățile din domeniul turistic: baza de tratament Săcelu și Hostelul Maiami, din Târgu Jiu. Acesta susține că cele două unități ar fi trebuit păstrate în patrimoniul CEO, dacă tot se dorește o reprofilarea activității: „Cei care au făcut Programul de Restructurare a Complexului Energetic Oltenia au fost dezinteresați și ignoranți, pentru că trebuia să se aloce fonduri în vederea modernizării celor două unității, dacă mineritul nu mai are viață lungă. Ne puteam reorienta către zona balneo unde avem bază, suntem proprietari pe bazin și investim acolo. Asta înseamnă că redistribuim o parte din personal. Aceste proiecte de investiții puteau fi cuprinse în Programul de Restructurare. Așa cum s-au făcut SPV-uri pentru sectorul energetic, așa se puteau face aceste societăți pentru cele două unități economice“.
0 1.014