
Unul dintre sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia este nemulțumit de modul în care liderii de federații sindicale tratează situația companiei energetice și a salariaților. Dat fiind Planul de restructurare și că nu se știe exact dacă vor fi sau nu modificate termenele de închidere a grupurilor energetice și a carierelor miniere, un sindicalist cere includerea în Bugetul CEO a unui capitol dedicat plății de salarii compensatorii în caz de disponibilizări colective.
Marius Cătălin Berca, membru de sindicat la Cariera Minieră Jilț Nord, susține că ar fi nevoie de 40 – 50 de salarii compensatorii pentru fiecare angajat care va rămâne fără loc de muncă.
„Este nevoie de o protecție socială serioasă și consistentă. E nevoie de 40-50 de salarii compensatorii pentru fiecare angajat care va pleca prin disponibilizări colective. Va fi și o răspundere mai mare pentru administrație să țină de oameni și să nu fie pusă în situația de a face disponibilizări colective. Astfel, nu vor fi achitate salariile compensatorii”, a menționat Marius Cătălin Berca.





La 40-50 de salarii compensatorii, vor dori 80% sa plece…..vor ramane doar cei care nu afla de o astfel de oferta si cainii comunitari ce traiesc pe langa cariere si centrale. Totusi, bani de unde? ca CEO nu va fi in stare sa-i produca.