
Unul dintre liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia susține că producătorul de energie electrică din Gorj ar trebui să își dezvolte propriile investiții în energie verde, fără asociați. Alin Munteanu, președintele Sindicatului „Cartel Alfa” Gorj și al Sindicatului Alfa din CEO, este de părere că la nivelul Complexului Energetic Oltenia ar trebui să fie înființate parcuri fotovoltaice, fără să mai fie înființate societăți mixte. Alin Munteanu a adus acest lucru în atenția ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Acesta din urmă ar fi precizat că există fonduri pentru înființarea de parcuri fotovoltaice de către agenți economici, însă în ceea ce privește CEO trebuie verificat dacă Planul de restructurare permite acest lucru, având în vedere că societatea a beneficiat de ajutoare financiare de peste 2 miliarde de euro.
Planul de restructurare permite dezvoltarea de investiții noi, însă numai alături de alte companii. Sunt opt parcuri fotovoltaice și două centrale pe gaze naturale la Turceni și la Ișalnița. Vor fi actualizate devizele generale și vor fi întocmite listele cu toate compensările în natură pentru obiectivele de investiții. Compania energetică va contribui la investiții cu terenurile, anumite tipuri de echipamente și resurse materiale. La Complexul Energetic Oltenia vor fi demarate investiții de câteva sute de milioane de euro.
Ministerul Energiei a anunțat, de exemplu, anul trecut semnarea contractului de finanțare pentru centrala pe gaz de la Ișalnița, a cărui valoare se ridică la aproximativ 250 de milioane de euro. Fondurile sunt destinate construirii unei centrale electrice cu ciclu combinat pe bază de gaz natural, de aproximativ 850 MW la Ișalnița, județul Dolj. Valoarea acestui contract, decontată din Fondul pentru Modernizare este de 1.259.374.315,04 lei, echivalentul a 253.125.302,00 euro. Proiectul de la Ișalnița este derulat alături de compania ALRO.
CEO mai face investiții alături de OMW Petrom și Tinmar. Societățile pe acțiuni rezultate din asocierea CE Oltenia – Tinmar Energy vor avea ca obiect implementarea a patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală instalată de 280 MW și a unui grup pe gaze naturale de 475 MW la Turceni. Asocierea cu Tinmar este momentan în impas.
Totodată, CE Oltenia va construi, în parteneriat cu OMV Petrom, patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală de 450 MW.




