Eveniment

Un tânăr jandarm, infectat cu coronavirus! Anunțul făcut de IJJ Gorj

Un jandarm din cadrul IJJ Gorj a fost internat în spital, după ce a fost diagnosticat cu coronavirus. Acesta va fi ţinut sub observaţie de către medici. Primele verificări arată că tânărul a intrat în contact cu un luptător din cadrul Grupării Mobile Craiova, infectat cu COVID-19. Alți 24 de jandarmi gorjeni sunt în izolare la domiciliu.

„Ca urmare a procedurii anchetei epidemiologice desfășurate de DSP Gorj, începând cu data de 24 aprilie 2020, pentru un număr de nouă subofițeri contacţi direcți ai unui luptător din cadrul Grupării Mobile Craiova, confirmat pozitiv cu COVID-19, a fost luată măsura izolării la domiciliu pentru 14 zile, iar un subofițer a fost internat în spital, în urma testelor a fost confirmat pozitiv. Urmare a acestui rezultat, față de alți 15 jandarmi din cadrul unității, a fost dispusă măsura izolării la domiciliu. În acest moment, un număr de 24 jandarmi gorjeni se află în izolare la domiciliu, iar un jandarm se află internat în spital fiind confirmat pozitiv cu COVID-19”, se precizează într-un comunicat al Jandarmeriei Gorj. La sediul instituției a fost făcută igienizarea, luni dimineață, fiind dezinfectate toate spațiile de lucru și mașinile din dotare.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *