
Unul dintre minerii aflați în greva foamei la București a fost preluat de o ambulanță după ce a acuzat stări de rău. Nicolae Mitea protesta în fața sediului Ministerului Energiei în momentul în care a început să nu se simtă bine. Imediat o ambulanță l-a preluat pe acesta și în momentul de față este supus unor investigații medicale pentru a vedea exact despre ce este vorba. Cei prezenți la fața locului spun că au trecut printr-o noapte foarte grea pentru că au dormit sub cerul liber în speranța unui răspuns pozitiv de la guvernanți în ceea ce îi privește pe „determinați”.




