
A fost nevoie de un elicopter al SMURD pentru ca unul dintre copiii răniți în accidentul de ieri din localitatea Drăgoieni, să ajungă la timp la o unitate medicală. După ce un vehicul a lovit un cap de pod, cinci persoane au fost rănite. Dintre acestea, doi copii au fost transportați cu o ambulanță, respectiv cu un elicopter la București. O femeie a fost operată la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, unde i-a fost scoasă splina, iar conducătorul auto a rămas, de asemenea, internat la unitatea medicală din municipiu.
„La data de 2 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul de urgentă 112, despre faptul că pe raza municipiului a avut loc un accident rutier soldat cu victime.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit faptul că, în jurul orei 14:50, un bărbat de 43 de ani, din comuna Prigoria, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67 Drăgoieni, din direcția Scoarța în direcția Târgu Jiu, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, a unei femei de 54 de ani, din comuna Scoarța și a trei minori de 13 si 11 ani, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge, la spital.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, conform IPJ Gorj.
0 1.313




