Monden

Unul dintre membrii trupei „Nopatea Târziu” se pregătește de nuntă. Când și unde v-a avea loc evenimentul!

Concurentul de la Te cunosc de Undeva a spus pentru Spynews.ro, când va avea loc evenimentul special din viața lui.

Emi de la Noaptea Târziu, originar din Târgu Jiu, a decis să o ceară de soție pe partenera sa de viață, Mădălina, chiar în timpul show-ului Asia Express. Bineînțeles, răspunsul a fost unul afirmativ, iar întreg momentul a fost unul cât se poate de emoționant.

Încă de când au intrat într-o relație, atât Emi, cât și Mădălina, au fost foarte discreți cu viața lor personală, așa cum sunt și în prezent. Spynews.ro, a obținut informații în exclusivitate despre nuntă chiar de la Emi.

Emi a povestit că nunta ar putea fi în luna iunie, anul viitor, aceasta fiind data fixată în linii mari, însă rămâne de văzut ce le va rezerva trecerea timpului. Concurentul de la Te cunosc de Undeva a mai adăugat că nu își dorește o nuntă tradițională.

”Nunta o să fie la anul, în principiu în iunie, Doamne ferește să nu se întâmple ceva neprevăzut, tradițional, la modul pe tradiții, nu, vrem ceva tradițional gen cu mersul la biserică, la modul ăsta, n-o s-o ducem la modul de nuntă anii 70, la modul ăla, tradiții, că Bucureștiul nu ne permite, o să o facem în București, noi chemăm ambele familii, eu din partea Olteniei, Mădă din Botoșani, mutați fiecare prin Mangalia, Timișoara, toată țara, pe la Sibiu, pe la București”, a declarat Emi.

Rude din toate colțurile țării se vor strânge la București pentru evenimentul pe care Emi și logodnica lui îl așteaptă cu sufletul la gură.

”Ne reunim aici, la București, pentru că ar fi fost foarte, foarte greu să o facem cumva să mulțumim pe toată lumea. Ne dorim o nuntă fără lux și opulență, pentru fiecare om, lux și opulență reprezintă câte ceva, vrem să facem o nuntă care să ne placă amândurora”, a mai spus Emi pentru Spynews.ro.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
https://api.clevernt.com/a9087cb8-cfba-11ec-a592-cabfa2a5a2de/