Partidul Social-Democrat a impus o serie de “linii roșii” pentru a intra la guvernare. Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, afirmă că formațiunea politică solicită continuarea investițiilor în unitățile administrativ-teritoriale prin programele guvernamentale de finanțare și să nu fie luată în calcul majorarea taxelor și impozitelor.
“Nici nu se va lua într-o perioadă atât de scurtă, pentru că, în primul rând, sunt anumite termene foarte importante pe care noi le-am expus, tot timpul, acele linii negre sau roșii, peste care nu putem să trecem. Indiferent că vom fi la guvernare sau opoziție, sunt aceste teme care înseamnă că trebuie să se continue investițiile în UAT prin acele programe naționale de dezvoltare locală prin care ne vom opune, dacă vor exista tăieri de venituri pentru anumite categorii, prin care, cu siguranță, ne vom opune, dacă vor fi majorări de taxe pe anumite componente și unele nejustificate sau nu trebuie să existe. Sunt anumite lucruri pe care le-am trimis și le-am discutat cu partenerii, cu viitorii sau partidele parlamentare care vor ajunge și la consultări, dar au fost doar niște discuții informale, până acum. Așa cum spunea și președintele Nicușor Dan, toată această procedură s-ar putea să dureze zile întregi, pentru că nu poți să iei o decizie într-un timp foarte scurt și neavând toate datele”, afirmă liderul PSD Gorj.
Ce ministere ar vrea PSD
Mihai Weber afirmă că dacă Partidul Social-Democrat va decide să facă parte din noua coaliție de guvernare, va solicita ”un minister de forță, avizator, de dezvoltare a României”.
„După aceea, vom avea categoric discuții aplicate despre posibila participare la guvernare, despre funcții, despre ministerele care sunt, pentru că nu poți să te duci într-o guvernare fără să ai un minister de forță, un minister avizator, un minister în care înseamnă dezvoltarea României. Lucrurile sunt într-o dinamică, dar nu se vor întâmpla într-o zi dau două cu o finalitate așa cum își doresc unii. Și vă spun, nu se poate face nimic nici în parlament fără implicarea PSD și din acest punct de vedere lucrurile trebuie foarte bine analizate și pașii foarte bine făcuți ca să ajungem exact la ceea ce ne dorim, adică să avem o dezvoltare, o bunăstare și o continuare a investițiilor în țară. Eu cred că, până la urmă, se poate discuta și cu USR-ul, pentru că, haideți să ne aducem aminte, în actuala coaliție de guvernare care, în momentul de față este interimară, USR a fost invitat să participe și n-a participat. Trebuie să nu uităm faptul că în guvernarea României PSD n-a fost singur, a fost și PNL la guvernare și UDMR și USR o perioadă. Deci, nu e normal să deconteze totul numai PSD, în condițiile în care, acum, apar viteji care mai de care. Am fost toți prezenți la guvernarea țării, trebuie să decontăm sau să ne luăm toți laurii”, a adăugat parlamentarul.