Fost prefect de Gorj și deputat, Alin Văcaru, nu știe încă dacă o să candideze pentru un mandat de parlamentar la viitoarele alegeri. Văcaru afirmă că formațiunea politică din care face parte va lua o decizie în privința viitorului politic după vacanța din luna august. Văzut în continuare ca unul dintre oamenii de încredere ai lui Victor Ponta, actualul șef al Zonei Metropolitane afirmă că nu va pleca în altă formațiune politică decât în cazul în care formațiunea din care face parte va hotărâ ca toate filialele să facă același lucru.
„Nu știu, o să vedem. Mai este destul timp până atunci. Nici partidele mari nu au pus candidați, dar noi cei de la Pro România. Probabil, după perioada de vacanță, o să avem o întâlnire la București cu domnul Ponta și o să decidem ce o să facem în perioada următoare. Până atunci nu pot să vă spun. Nu fac decât ce o să decidă cei de la Pro România. Dacă o să decidă să plecăm, atunci plecăm împreună”, a declarat Alin Văcaru.
Alin Văcaru ocupă în prezent funcția de secretar general al Pro România. Formațiunea politică nu a avut decât în câteva localități din județul Gorj liste pentru Consiliul Local, iar la Primăria Târgu Jiu s-a decis să susțină candidatura lui Marcel Romanescu.