El a fost băgat în carantină alături de fosta soție, care avea împotriva acestuia nu unul, nu două, ci trei ordine de restricție împotriva acestuia.
Cu alte cuvinte, bărbatul nu avea dreptul să se apropie de ea, după ce aceasta i-a făcut nenumărate plângeri pentru că o agresa fizic.
Autoritățile nu au mai ținut cont de acest lucru și spun că bărbatul trebuie să stea la adresa din cartea de identitate în carantină, așa cum prevede legea.
Femeia spune însă că îi este teamă să stea cu fostul soț în casă întrucât este extrem de violent.
“Eu am trei ordine de protecție împotriva lui. Ultimul a fost eliberat în luna decembrie 2019 și este valabil 6 luni. Potrivit acestui ordin, până în luna iunie 2020, fostul meu soț n-ar trebui să se apropie la mai putin de 100 de metri de mine. Am ajuns la al treilea ordin pentru că nici pe celelalte două nu le-a respectat. De fiecare dată când se întorcea acasă făcea scandal”,a povestit aceasta pentru vremeanoua.ro.