Sindicatele și conducerea Complexului Energetic Oltenia au decis, miercuri, după câteva runde de negocieri, ca fiecare salariat să beneficieze, în medie, de o creștere salarială de câte 1350 de lei net. Președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe, consideră că majorarea veniturilor este una rezonabilă pe care minerii și energeticienii o merită. Liderii federațiilor și administrația CEO urmează să stabilească acum care va fi modul de repartizare a celor 1350 de lei, dacă vor fi introduși în salarii sau acordați sub formă de prime. “În proporție de 99% am ajuns la o înțelegere, partea sindicală și partea administrativă. Toate federațiile sunt de acord cu același lucru. Aș putea spune că este la fel pentru fiecare salariat pe medie, este de 1350 de lei pe net. Media cu care va crește venitul fiecărui salariat va fi de 1350 de lei net. Această creștere o considerăm o creștere rezonabilă, o creștere pe care salariații noștri o merită. Ne-am fi dorit și mai mult, dar este maximum care s-a putut obține, ținând cont de toate condițiile. Acum, rămâne să stabilim cu toții modul de repartizare, sub ce formă, cum vor fi introduși în salariul de bază, prime, dar acesta este un alt capitol. Mâine, sigur, normal trebuie să fie semnat actul adițional. Am ajuns la această înțelegere care, să zicem că ar rezolva mare parte din problemele și mandatele pe care le-am avut din partea salariaților”, a declarat Gabriel Căldărușe.
0 4.340