
Artistul gorjean Valentin Sanfira a avut parte de o experiență pe care cu greu o va uita. În timp ce se afla la cabana sa din Valea Doftanei și ieșise să caute ciuperci prin pădure, interpretul de muzică populară s-a trezit față în față cu doi urși de mari dimensiuni. Totul s-a petrecut în doar câteva clipe, iar întâlnirea s-a încheiat fără incidente, însă artistul spune că a tras o sperietură zdravănă.
A crezut că sunt vaci
Valentin Sanfira a povestit pe rețelele de socializare că a auzit zgomote venind dinspre marginea pădurii și a presupus inițial că este vorba despre vacile care obișnuiesc să treacă prin zonă.
Când s-a apropiat însă de liziera pădurii, a realizat că în fața lui se aflau doi urși imenși.
„Am crezut că sunt vaci și erau doi urși imenși. Nu am mai văzut niciodată aici la cabană. Erau tare frumoși, dar este periculos. Să fim cu băgare de seamă”, a transmis artistul într-un mesaj publicat online.
„Ei s-au speriat de mine și eu de ei”
Interpretul spune că întâlnirea a fost neașteptată pentru ambele părți și că, din fericire, animalele s-au retras imediat.
„Aud ceva prin pădure și zic… cred că sunt vacile, coboară din nou. Când mă duc aproape de pădure, văd doi urși mari. Ei s-au speriat de mine și eu de ei. Deci am scăpat”, a povestit Valentin Sanfira, explicând că urșii au trecut chiar prin spatele gardului care împrejmuiește proprietatea sa.
A lansat un avertisment pentru cei care ajung în zonă
Artistul a precizat că este pentru prima dată când vede urși atât de aproape de cabana sa din Valea Doftanei și i-a îndemnat pe turiști și pe localnici să fie foarte atenți atunci când se aventurează în pădure.
Întâlnirea vine în contextul în care aparițiile urșilor în apropierea zonelor locuite și turistice au devenit tot mai frecvente în mai multe județe din România, autoritățile recomandând evitarea contactului cu animalele sălbatice și alertarea imediată a serviciilor de urgență în cazul unor astfel de situații.
VIDEO: www.instagram.com/valentinsanfira/




