Dezvăluiri

VIDEO. Dejecțiile din rețeaua de canalizare de la Turcinești deversate pe câmp de oamenii constructorului

Rețeaua de canalizare a comunei Turcinesti, pentru care s-au plătit până acum aproape 7,5 milioane de lei, nu este funcțională. Cu toate că primarul Dumitru Modrea, dar și angajații constructorului, Urbicon Team SRL, susțin că lucrările sunt finalizate în proporție de 99%, iar în câteva săptămâni urmează să fie recepționate, la capătul rețelei din zona de Sud a comunei, bazinul de la stația de epurare a apelor uzate refulează dejecțiile în afara acesteia, pe o zonă de câteva zeci de metri pătrați, sub podul de la intrarea în comună.

Angajații societății au încercat să rezolve problema, miercuri, în prezența primarului, după ce cu greu au reușit să pornească partea electrică a stației, numai că, a doua zi situația era la fel, așa că au adus o motopompă cu care au tras apa cu dejecții și au deversat-o pe câmp, în băltoaca împuțită formată în ultimele două săptămâni de când stația dă rateuri.

Primarul Modrea spune că reprezentanții constructorului i-au transmis că fac ultimele probe înaintea recepției.

Deși jurnaliștii au sesizat Garda de Mediu, iar reprezentanții instituției au dat asigurări că la fața locului s-au deplasat comisarii de mediu, cu o oră înainte miezul nopții, pe contul de pe Facebook al instituției a apărut un comunicat cu privire la un alt caz semnalat în media, care viza exploatarea ilegală a agregatelor din râul Gilort de către firma unui afacerist din Novaci.
De fapt, Garda de Mediu a ținut să precizeze că ”a efectuat verificări anuale la firma în cauză și a dispus măsuri în concordanță cu competențele și legislația de mediu în vigoare”, fără să menționeze niciuna din acele măsuri și nici că, de la începutul acestui an, de când firma nu deține avize și autorizații de exploatare, comisarii de mediu nu au efectuat niciun control la stația de sortare a acesteia.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *