Echipele de control ale Gărzii de Mediu Gorj și SGA Gorj, l-au prins, luni, în flagrant, pe primarul comunei Schela, Constantin Gabriel Deteșan, în timp ce efectua unele lucrări, în albia unui pârâu, fără să dețină avize sau autorizație de construire. Justificarea primarului a fost aceea că venise cu buldoexcavatorul primăriei pentru a ajuta cetățenii. Mai clar, primăria se apucase să construiască un pod betonat, pentru ca o familie să aibă acces la gospodăria din acea zonă, dar ilegal. ”Operațiunea” avea loc la nici 200 de metri de sediul postului comunal de poliție, iar ”diriginte de șantier” era întâiul scamist al primarului Deteșan, un pădurar cu dare de mână. La vederea inspectorilor de mediu și a celor de la ape, întâiul buldoexcavatorist al comunei a oprit lucrările și, cu greu, a reușit să scoată utilajul din albia pârâului.
Cei de la Garda de Mediu au fotografiat, l-au filmat pe Deteșan la volanul buldoexcavatorului și i-au transmis că se pot face astfel de lucrări, dar legal, cu avize și autorizații. De la SGA Gorj au venit doi băiețași, cărora, cel mai probabil, nu le mergea clima la jeep, și după trei minute, au cerut să meargă la sediul primăriei, la aer condiționat și la o apă rece. Deteșan a privit cu o detașare infantile toată ”desfășurarea de forte” și îngăima, ca pentru sine, că el a vrut să ajute oamenii. Mesajul a fost preluat de toți scamiștii și colportorii săi analfabeți și aruncat în online, pe Facebook, cu agresivitate, la o postare despre isprava primarului. Adică, ce dacă a încălcat legea, a vrut să ajute oamenii.
După două zile de ”deliberări” și mai ales dezbateri pe linie politică, nota de constatare relevă următoarea stare de fapt: ”Lucrări neautorizate efectuate pe pârâul Sâmbotin: s-au sistat lucrările demarcate de UAT Schela pentru construirea unei traversări în dreptul gospodăriei dlui…; se va contacta un proiectant autorizat pentru efectuarea unei documentații tehnice și obținerea avizului de gospodărire a apelor; se va efectua o documentație tehnică pentru obținerea autorizației de gospodărire a apelor pentru toate traversările pârâului Sâmbotin efectuate fără acte de reglementare; sa (s-a –n.r) aplicat sancțiunea tip Avertisment pentru săpături în maluri”.
Despre Schela, comuna abandonată în buruieni de întâiul gospodar Deteșan, vătaful care ”ajută” oamenii încălcând legea, în curând, tot aici!