Dezvăluiri

Tandemul Stoian – Lădaru, ILEGAL non-stop! În timp ce-i face, „voluntar”, mapa directorului DSP, avocatul Ediță își racolează clienți dintre persoanele sancționate de instituție!

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj, instituție care, printre altele, are și rolul de a asigura accesul la asistență medicală celor 340.000 de gorjeni, pare mai degrabă că asigură doar accesul la bani unor personaje care gravitează în jurul directorului Narcis Stoian, sinecurist PMP, în rest, activitatea se derulează în virtutea inerției. Concret, avocatul Eduard Lădaru, cel care-l consiliază, voluntar, pe probleme juridice, pe Narcis Stoian, adică are acces la toate documentele instituției, își racolează clienți, pe care să-i reprezinte în instanță, contra-cost, dintre persoanele care n-au respectat măsura izolării, sancționate de inspectorii DSP.

Narcis Stoian a fost numit în funcție pe 28 februarie a.c., de către fostul ministru al Sănătății, Victor Costache, având susținerea PMP, în contextul apariției, în Gorj, a primului caz de COVID-19 în România, iar fostului director i s-a reproșat că a raportat date inexacte despre acest caz și a fost demis.

La scurt timp după instalarea în funcție, Stoian a decis să-l aducă în DSP Gorj, în poziția de consilier personal, pe probleme juridice, pe avocatul Eduard Lădaru, cu care era amic din vremea în care-i suflau în ciorbă să se răcească, fostului lider al ALDE Gorj, ex-senatorul Dian Popescu, pe la hotelul acestuia din Țicleni.

Așa că, Lădaru a fost adus ca voluntar în instituție deși, în cadrul Serviciului Control în Sănătate Publică activează trei juriști, plătiți, în medie, cu 7.000 de lei, lunar, fiecare.

Potrivit unor surse, Lădaru are acces la toate documentele instituției și îi face mapa directorului, iar dacă între DSP și amicul lui Stoian există încheiat un contractul de voluntariat, trebuie precizat că acesta, printre alte obligaţii, o are și pe aceea ”de a păstra confidenţialitatea informaţiilor la care are acces în cadrul activităţii de voluntariat, pe perioada desfăşurării contractului de voluntariat şi pe o perioada de 2 ani după încetarea acestuia”, potrivit Art.13. lit. d din Legea privind reglementarea activităţii de voluntariat în România.
Numai că, având acces la toate actele emise de DSP, Lădaru a devenit avocatul unor persoane care au fost sancționate contravențional de inspectorii de sănătate publică pentru nerespectarea măsurilor privind prevenirea și răspândirea infectării cu COVID-19.

Astfel, într-un dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, pe 29 mai a.c., Cabinet avocat Lădaru și Asociații este adversarul DSP Gorj, adică tocmai al juriștilor din cadrul Serviciului Control în Sănătate Publică pe care i-a ”supervizat” din poziția de consilier personal al directorului Stoian și va reprezenta trei persoane care au contestat procesele verbale prin care au fost amendați, cauza aflându-se în etapa procedurii prealabile primului termen de judecată.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *