Dezvăluiri

Capitalul social al Bustedil, firma CL Bustuchin, majorat cu 100.000 de lei

În ședință extraordinară a Consiliului Local Bustuchin a fost decis majorarea capitalului social al firmei CL cu 100.000 de lei. Societatea este una cu probleme a motivat primarul Ion Ciocea. În 2019 societatea a înregistrat pierderi de 213.000 de lei și nu a mai avut profit din 2018. Firma avea 12 salariați în 2019.

Cel mai discutat proiect al ședinței din 16 aprilie a fost cel prin care primarul a cerut majorarea capitalului social al societății Bustedil Prest SRL cu 100.000 lei. „Aici primarul ne-a spus că: Societatea primăriei are probleme și trebuie ajutată iar noul secretar, Mariana Beregan, care e foarte bine pregătită, a găsit o modalitate(??). Consilierul Croitoru Ion a întrebat-o pe doamna secretar în baza căruia document(raport, notă de informare, hotărâre AGA, etc) a întocmit proiectul de hotărâre, iar dânsa a dat argumentul juridic suprem: ”<Așa a zis domnul primar!>”, a dezvăluit cele stabilite în ședință consilierul PNL, Cornel Liviu Pătrulescu.

Proiectul a fost votat cu 8 voturi pentru (consilierii ProRomânia, USR și PMP), 4 abțineri (consilierii PSD) și un vot împotrivă, cel al alesului PNL. „Am considerat că proiectul nu este întocmit cu respectarea normelor legale, iar societatea primăriei merge din rău în mai rău. Interesant a fost și că în urma unei dispute verbale între primar și domnul Popa Virgil, primarul a spus exact ce spuneam eu în campania electorală: că doamnele de la buletine nu au obiectul muncii și stau mai mult degeaba, că bibliotecara nu are ce lucra, că la societatea Bustedil plătește firmă de contabilitate și că ține degeaba pe doamna Stoenescu Vali, etc. „Gura păcătosului adevăr grăiește” spune un vechi proverb romanesc”, a mai spus alesul local.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *