
Medicii de la Spitalul Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași au reușit să salveze viața unui bărbat din Cluj, în vârstă de 72 de ani, care avea o tumoră cerebrală de șapte centimetri.
Managerul Spitalului Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, dr. Lucian Eva, cel care a coordonat echipa medicală, a spus că intervenția a fost una extrem de complexă: „Acest pacient s-a adresat clinicii noastre din cauza unei leziuni tumorale care avea un diametru de aproximativ șapte centimetri. Cel mai probabil este o tumoră glială de grad înalt, dar acest aspect îl vom afla după analiza anatomopatologică. Când a ajuns la spitalul nostru pacientul nu vorbea, nu putea să își miște mâna și piciorul de pe partea dreaptă”, a declarat, pentru AGERPRES.
În timpul intervenției, echipa medicală de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, formată din dr Lucian Eva, dr Raluca Maria Munteanu și medicul anestezist Sebastian Popescu, a scos total această tumoră gigant.
„Vorbim despre această leziune, o modificare la nivelul creierului, de șapte centimetri în diametru, situată într-o zonă care este rezecabilă din punct de vedere chirurgical. Pentru creier este o leziune de dimensiuni foarte mari, ceea ce îi pune viața în pericol. S-a făcut o rezecție totală, microscopic totală. Cu cât scoți mai mult din această tumoră, cu atât durata de supraviețuire este mai mare. Vârsta nu este un impediment pentru acest tip de rezecție atunci când localizarea leziunii permite acest lucru”, a explicat dr. Eva.
Potrivit medicului, postoperator, pacientul a început să își recapete vorbirea și mișcarea mâinii și a piciorului.
„Cel mai important este că este în viață. Trebuie să subliniez că, în aceste situații, durata de supraviețuire depinde de cât se scoate din acea tumoră. Cu cât se scoate mai mult, cu atât pacientul supraviețuiește mai mult. Urmează ca pacientul să urmeze și tratament oncologic complementar, la recomandarea unui medic oncolog și a unui radioterapeut. În funcție de evoluție și de tipul tumorii, pacientul va fi supravegheat în serviciul nostru”, a declarat dr Eva.
Spitalul ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași este o unitate medicală etalon atât la nivel național, cât și internațional, fapt care face ca adresabilitatea să crească de la un an la altul. Mulți dintre pacienți sunt din țară, dar și din străinătate.




