
În comuna Godinești a avut loc o slujbă religioasă susținută de părintele paroh din satul Câlcești.
„În comuna Godinești (satele Câlcești și Godinești) există obiceiul sfințitului viilor de Sfântul Trifon, la 1 februarie. Parohul din Câlcești, comuna Godinești, a binecuvântat viile, oficiind, în aer liber, slujba de Sfințire Mică a apei. Sfântul Trifon este cunoscut ca ocrotitor al grădinarilor și alungător al insectelor dăunătoare, fiind numărat și între Sfinții doctori fără de arginți. Există tradiția ca în ziua pomenirii sale să se sfințească Agheasma mică și să se oficieze rugăciunile din Molitfelnic atribuite Sfântului Trifon și destinate alungării dăunătorilor din vii, grădini și țarini. La finalul întâlnirii s-a întins masa, iar cei prezenți au servit bucate tradiționale direct acolo în aer liber. Cei ce îl prăznuiesc pe Sfântul Mucenic Trifon au parte de rod bogat al viţei-de-vie, aceasta fiind ferită tot anul de stricăciune şi pagubă. De aceea, oamenii încă mai păstrează cu sfinţenie tradiția“, a spus Daniela Gapșea, reprezentantul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.
Tradiția sfințirii viilor de Sfântul Trifon a fost păstrată și în satul Frâncești din comuna Peștișani.




