Ultima oră

Vila de lux din Aviatorilor, pregătită pentru Klaus Iohannis, e scoasă la licitație

Imobilul de pe bulevardul Aviatorilor nr. 86, din zona Primăverii, pentru refacerea căruia RA-APPS a cheltuit milioane de euro și care urma să fie reședință pentru fostul președinte Klaus Iohannis, este scos la închiriere prin licitație publică, la un preț de pornire de 35.000 euro pe lună, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Procedura este cu strigare, iar imobilul este oferit exclusiv pentru activități comerciale, conform deciziei anunțate de Executiv în această vară. Garanția de participare la licitație a fost stabilită la 70.000 euro, dublu față de tariful de pornire.

Proprietatea este compusă din trei corpuri de clădire (C1 + C2 + C3) cu o suprafață totală de 915,54 mp și dispune de o curte de 1.110 mp. Documentația precizează că tariful de pornire este de 35.000 euro/locație/lună, în linie cu schimbarea de destinație din reședință oficială în spațiu cu utilizare comercială. Decizia de a închiria prin licitație survine după ce, în vară, Guvernul stabilise explicit că imobilul va avea destinație comercială și va fi închiriat.

Valoarea actualizată în vară a imobilului a fost calculată la 14,463 milioane lei. Anterior, RA-APPS realizase lucrări ample de reabilitare, modernizare și refuncționalizare, cu cheltuieli de 13,84 milioane lei, în contextul în care, la acel moment, președintele Klaus Iohannis mai avea câteva săptămâni de mandat. Clădirea se află în administrarea Regiei Autonome – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.

De la reședință oficială planificată, la spațiu comercial
RA-APPS a justificat investițiile prin vechimea clădirii, construită în perioada 1960–1965, anterior apariției normelor generale de proiectare antiseismică, și prin degradările majore constatate. Potrivit Regiei, a fost necesară consolidarea prin introducerea de elemente structurale care să dubleze structura existentă. Lucrările au vizat aducerea imobilului la standarde actuale de siguranță și funcționalitate.

În Hotărârea de Guvern din 10 august 2022, imobilul din bulevardul Aviatorilor nr. 86, sector 1, era prevăzut să aibă „destinația de reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român”. Ulterior, actul a fost desecretizat la solicitarea premierului Marcel Ciolacu, după ce fusese emis în mandatul fostului premier Nicolae Ciucă. Schimbarea din această vară, însă, a fixat o destinație comercială, eliminând scenariul utilizării imobilului ca reședință oficială.

Valoarea de inventar a construcției, înaintea lucrărilor, era de 1,28 milioane lei, iar terenul era evaluat la 12,85 milioane lei. După intervențiile de consolidare și modernizare, proprietatea a fost reevaluată, rezultând valoarea actualizată menționată. Noua strategie urmărește valorificarea prin chirie a unui activ modernizat pe cheltuiala statului.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *