Zeci de percheziţii au loc marţi dimnineaţă în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş, într-un caz de exploatare a persoanelor cu dizabilităţi sau în situaţii vulnerabile, prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, fiind vizate două grupuri infracţionale. Exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi neasigurarea igienei beneficiarilor. Alte acuzaţii se referă la omisiunea sesizării şi abuz în serviciu după ce, din 2021 şi până în prezent, două instituţii publice publice cu responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului ar fi atribuit unei asociaţii, în calitate de furnizor de servicii sociale, mai multe contracte de prestări servicii sociale de tip rezidenţial pentru persoanele adulte, încadrate în grad de handicap, cu încălcarea prevederilor Legii privind achiziţiile publice, asociaţia în cauză neîndeplinind cerinţa privind experienţa similară anterioară sau nu deţinea licenţă de funcţionare. 26 de persoane urmează să fie duse la audieri, iar 15 martori au fost citaţi. Prejudiciul total în acest caz este 8,7 milioane de lei.
0 176