Ultima oră

ZI NEAGRA în Gorj: 4 MORȚI și 33 de persoane infectate cu COVID-19!

În data de 1 august 2020, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:

– nu mai există persoane în carantină instituționalizată;
– 457 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată;
– 840 persoane confirmate cu COVID-19 (până în momentul de față), din care: 425 persoane sunt vindecate și externate, iar 29 persoane au decedat.

De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost înregistrate încă patru decese:
– bărbat în vârstă de 62 ani- comorbidități: cardiopatie ischemică, obezitate gradul II, hepatită cronică și dislipidemie;
– bărbat în vârstă de 72 ani- comorbidități: diabet zaharat tip II, gută și coxartroză;
– bărbat în vârstă de 84 ani- comorbidități: boală cronică renală, diabet zaharat tip II, AVC sechelar (accident vascular cerebral) și hipertensiune arterială;
– femeie în vârstă de 84 ani- comorbidități: boală cronică renală, bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC) și diabet zaharat tip II.

De la începutul pandemiei, la nivelul județului Gorj, s-au prelevat 6812 teste, din care 76 sunt în așteptare.

De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost înregistrate alte 33 noi cazuri de îmbolnăvire, situația prezentându-se astfel:
– 31 teste pozitive prelevate de la suspecții COVID-19, internați în spitalele din județul Gorj;
– 2 teste pozitive efectuate în cadrul laboratoarelor private.

Datele prezentate se pot modifica, de la o oră la alta, în funcție de evoluția epidemiologică.


Direcția de Sănătate Publică Gorj face apel, în continuare, la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală, precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2.
Solicităm cetățenilor precauție, igienizarea frecventă a mâinilor, folosirea mijloacelor de protecție individuală, precum și evitarea aglomerațiilor și a deplasărilor inutile.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *