“Îmi doresc ca Romanescu să fie stindardul partidului în Oltenia”
Gheorghe Pecingină spune că liderii PNL Gorj trebuie să găsească soluții să țină primarii uniți, să nu plece din partid. Deputatul speră ca edilii liberali care și-au anunțat trecerea la PSD să se răzgândească. Deputatul speră ca, în 2024, Marcel Romanescu să candideze pe listele PNL pentru un nou mandat de primar al Târgu-Jiului. “Eu îmi doresc ca Marcel să candideze pe listele PNL, să rămână primar PNL, să fie stindardul PNL în Oltenia, dar se pare că asta e politica la nivelul organizației județene. Dacă asta se dorește și asta vizează centrul, așa jucăm, dar eu îmi doresc ca toți primarii, inclusiv cei care au fost deja anunțați de PSD să rămână la PNL. Au mai existat astfel de situații și îi înțeleg pe primari, pentru că urmăresc interesul comunității, dar dacă nu găsești satisfacție sau nu te pot ajuta ai tăi, normal cauți în altă parte ajutor și dacă-l primești, normal că bați palma acolo. Până la alegeri mai avem ceva timp, mai sunt europarlamentare înainte, o să vedem cât de bine stăm, dacă strategiile adoptate sunt bune. S-ar putea să greșesc eu și, atunci, toți primarii care vor să plece din PNL să reprezinte minus și nu plus, dar până acum au dovedit că sunt plus valoare pentru PNL. Eu nu sunt adeptul să-i dăm la o parte și să-i împingem spre alte partide politice doar ca să ne punem prietenii și rudele să candideze. Sunt de părere că un lider trebuie să-i țină uniți”, a precizat deputatul.