Eveniment

Solist de muzică populară, condamnat pentru scandal

Un solist de muzică populară a fost condamnat pentru un scandal petrecut în fața unui restaurant din Motru și pe aleile Parcului Central.

Doi dintre clienți i-au plătit solistului vocal Gheorghe Alexandru Petcu, pentru dedicații muzicale, dar au fost nemulțumiți că, la un moment dat, acesta nu se mai auzea, din cauză că nu cânta la microfon.

„Au apărut discuții contradictorii, pentru că solistul vocal nu mai folosea microfonul și astfel cântecele interpretate de acesta nu puteau fi auzite. În discuțiile celor doi a intervenit inculpatul Drăgoi Claudiu, acesta luându-i apărarea inculpatului Gheorghe Alexandru Petcu, întrucât inculpatul Simescu Adrian se afla vizibil sub influența băuturilor alcoolice. La un moment dat, inculpatul Simescu Adrian l-a invitat pe inculpatul Gheorghe Alexandru Petcu să iasă din local și să se bată, astfel că cei doi au ieșit din incintă și au început să se îmbrâncească, după care s-au lovit reciproc cu pumnii în zona feței. În conflict a intervenit inculpatul Drăgoi Claudiu, care avusese discuții contradictorii cu inculpatul Simescu Adrian în restaurant și a început să îl lovească cu pumnii în zona feței“, se arată în rechizitoriu. Scandalul a degenerat și toți au început să-și împartă pumni și să se alerge prin parc. Cei implicați au fost condamnați de instanța Judecătoriei Motru la plata de amenzi penale.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *