Ultima oră

Polițiștii de frontieră au confiscat un bolid furat din Italia, de 200.000 de lei

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, au descoperit şi indisponibilizat un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia, se arată într-un comunicat al Poliției.

”În data de 18 iulie în jurul orei 12.30, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice au descoperit, în zona de competență, un autoturism marca Audi Q5 Sportback, an de fabricație 2021, aparţinând unui ieșence, în vârstă de 55 de ani”, se mai arată în comunicat.

Politia de Frontiera Romana
În urma verificărilor suplimentare, polițiștii au constatat că automobilul figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.

În legătură cu cele constatate femeia a declarat că a achiziționat autoturismul de la o societate de profil, în luna iunie a acestui an și nu are cunoștință că ar fi semnalat furat sau implicat în vreun litigiu.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 200.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Sursa: StirilePROTV

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *