Eveniment

VIDEO: Cetățean din Săulești, agresat în primărie de un funcționar public! Polițiștii au întocmit dosar penal pentru agresiune fizică și verbală

Ceaușu Costeluș Cosmin, funcționar public în Primăria Săulești, are de luni dosar penal pentru că ar fi agresat un cetățean al localității chiar în incinta instituției publice. Sanda Constantin, în vârstă de 47 de ani, este localnicul care s-a trezit scos afară din primărie, de către funcționarul supărat că cetățeanul i-ar fi reproșat că ar face afaceri in timpul serviciului, venind cu întârziere la muncă Salariatul ar fi împins cetățeanul afara din biroul juristului și i-ar fi spus „marș afară”, acesta fiind nervos că cetățeanul în cauză a reclamat primăria că nu rezolvă problema ambroziei din localitate.

„Funcționarul m-a ciupit și m-a împins pe ușă afară, spunându-mi „marș afară”. M-am supus acestei agresiuni pentru a evita escaladarea unui conflict, dar apoi am sunat la 112 anunțând că salariatul acestei instituții publice m-a agresat fizic și verbal. În urmă cu câteva zile situația s-a repetat, dar atunci nu am sunat la 112. În aceeași manieră, Ceaușu m-a scos afară din primărie. Grav este că deși i-am spus primarului cele întâmplate, Drăghici Ruxandra Constantin a spus că nu va baga funcționarul în Comisia de disciplină, subliniind chiar că bine mi-a făcut că m-a agresat”, a declarat Sanda Constantin.

Cert este că acest cetățean a reclamat, public, recent, că reprezentanții Primăriei Săulești „cultivă” ambrozie, mari suprafețe de teren din localitate fiind pline de această plantă nocivă pentru populație.

Drept urmare, omul s-a ales cu o somație de la primărie și o amendă pe motiv că însuși cetățeanul reclamant nu a îndepărtat ambrozia de la poarta sa și pentru lipsa autorizației pentru un gard. Omul susține că ambele măsuri sunt abuzive el neavând ambrozie pe proprietatea sa privată și nici pentru gardul în cauză.

În ce privește funcționarul reclamat pentru agresiune, Ceaușu Costeluș Cosmin a menționat doar că Sanda este un reclamagiu și nu își dorește să intre în vreo polemică cu acesta.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *